ADR Nord în 2025: progres în cifre și beneficii pentru locuitorii din Regiunea de Dezvoltare Nord

15
ADR Nord în 2025: rezultate concrete pentru Regiunea de Dezvoltare Nord

Pe parcursul anului 2025, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a desfășurat în Regiunea de Dezvoltare Nord un ansamblu de acțiuni orientate spre planificarea strategică și implementarea proiectelor de infrastructură, având ca scop realizarea obiectivelor de dezvoltare regională. Intervențiile s-au concentrat asupra unor domenii-cheie precum alimentarea cu apă și sanitație, dezvoltarea urbană și valorificarea infrastructurilor de afaceri. Totodată, ADR Nord a menținut relațiile de colaborare cu partenerii de dezvoltare și a promovat regiunea ca un spațiu atractiv pentru investiții.

Abordare strategică și consolidarea parteneriatelor

Acțiunile de planificare strategică și colaborare cu partenerii de dezvoltare au contribuit la inițierea și aplicarea unui set de măsuri-cheie necesare pentru punerea în practică a politicii de dezvoltare regională în nordul țării.

Elaborarea Programului Operațional Regional (POR) Nord pentru perioada de programare 2025-2028, principalul document de programare la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, este una dintre cele mai importante realizări ale ADR Nord în anul 2025. Aprobat recent de către membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord, noul POR Nord asigură corespondența dintre Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru anii 2022-2028 și intervențiile planificate la nivelul regiunii. Documentul strategic este axat pe creșterea competitivității economice, ajustarea disparităților și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din nordul țării. Proiectele și activitățile incluse în planul de implementare a POR Nord vor fi finanțate preponderent din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), complementar cu atragerea altor surse de finanțare identificate, în conformitate cu procesele bugetare naționale și mecanismele de cooperare externe existente.

Pe parcursul anului trecut, ADR Nord a facilitat elaborarea a 2 programe de revitalizare urbană (orașele Briceni și Glodeni) și a oferit suport în actualizarea a 2 programe operaționale locale (orașele-poli de creștere Edineț și Soroca).

În 2025, ADR Nord a pilotat prima etapă a Programului de instruire în managementul proiectelor pentru autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord, derulat în concordanță cu prevederile Conceptului pentru consolidarea capacităților APL în domeniul implementării, monitorizării și evaluării proiectelor, aprobat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Astfel, 140 de reprezentanți ai APL din nordul țării au participat la 4 ateliere de lucru dedicate managementului proiectelor, cu informații relevante despre caracteristicile unui proiect: de la planificare și execuție, până la monitorizare și încheiere. De asemenea, specialiștii ADR Nord au desfășurat în 2025 o sesiune de informare în domeniul cercetare-dezvoltare, au organizat 2 ședințe ale grupului de lucru responsabil de elaborarea Programului regional sectorial în domeniul sporirii atractivității turistice, au organizat 3 ședințe ale CRD Nord și au promovat politica de dezvoltarea urbană în regiune.

Atragerea investițiilor externe în regiune, consolidarea parteneriatelor existente și identificarea noilor parteneri de dezvoltare s-au numărat printre prioritățile instituției pe tot parcursul anului trecut. Astfel, cele 13 concepte de proiecte elaborate și depuse la diverse programe și fonduri externe confirmă angajamentul continuu al ADR Nord în această direcție.

Proiecte de infrastructură regionale

În 2025, ADR Nord a implementat 7 proiecte de infrastructură cu impact regional în domenii de intervenție precum aprovizionarea cu apă și sanitație, revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice și dezvoltarea infrastructurii de suport pentru afaceri. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova a alocat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), 96,5 mil. lei. Totodată, beneficiarii proiectelor au contribuit cu 7,2 mil. lei.

În domeniul Asigurare cu apă și sanitație, ADR Nord a implementat proiecte de îmbunătățire a accesului la apă potabilă și la sisteme de epurare a apelor reziduale pentru mii de cetățeni din raioanele Florești, Soroca, Glodeni și Sângerei.

În raionul Florești au fost construite rețele de apeduct cu o lungime totală de peste 14 km, o stație de pompare a apei potabile, două rezervoare de apă potabilă supraterane și trei sonde arteziene (27 m adâncime) pentru captarea apei din râul Nistru. Astfel, circa 3.500 de locuitori ai satelor Cernița, Coșernița, Temeleuți și Văscăuți au acces la apă potabilă.

În șapte localități din raionul Soroca sunt la etapa de finalizare lucrările de construcție-montaj a rețelelor interne de distribuție a apei potabile din râul Nistru, cu o lungime totală de circa 90 km. Este vorba de satele Alexandru cel Bun, Vasilcău, Racovăț, Slobozia-Cremene, Slobozia-Vărăncău, Inundeni și Ruslanovca, unde locuiesc peste 10 mii de cetățeni. La sfârșitul anului trecut, serviciul de alimentare cu apă a devenit accesibil pentru circa 700 de locuitori din satul Alexandru cel Bun. În anul curent, și cetățenii din celelalte șase localități urmează să beneficieze de apă potabilă din râul Nistru.

În raionul Glodeni, lucrările de construcție și montaj pentru extinderea serviciilor publice locale de asigurare cu apă potabilă din râul Prut au înregistrat un grad înalt de avansare. Astfel, se apropie de finalizare construcția unui apeduct magistral cu o lungime de 22 km, 2 rezervoare supraterane de apă la Stația de tratare a apei din preajma satului Balatina și 2 turnuri de înmagazinare a apei în satul Clococenii Vechi, un bloc de tratare a apei (50 metri cubi/h) și o stație de pompare și clorinare. În 2025, în satul Fundurii Noi au fost construite 2.334 de metri de rețele interioare de apă, astfel circa 230 de gospodării fiind conectate la apeduct. În anul curent, odată cu finalizarea proiectului, la apă potabilă vor avea acces în total circa 22 de mii de cetățeni, peste 60 de instituții publice și aproximativ 150 de agenți economici din localitățile Clococenii Vechi, Cajba, Dușmani, Hâjdieni, Fundurii Noi și orașul Glodeni.

Și în raionul Sângerei este aproape de finalizare un proiect de sanitație, în cadrul căruia se construiesc un tronson magistral de canalizare cu o lungime de circa 6 km și o stație de pompare. Astfel, circa 4,5 mii de locuitori ai orașului Sângerei și 2,5 mii de locuitori ai satului Bilicenii Vechi vor beneficia de servicii de sanitație.

Alimentarea cu apă a localităților din raionul Fălești devine un obiectiv mai aproape de realizare. Anul trecut, proiectul tehnic pentru finalizarea și punerea în funcțiune a sistemului de apeduct Prut-Fălești a fost reproiectat prin intermediul ADR Nord. În anul curent, după finalizarea procedurilor de licitație publică, urmează să demareze construcția aducțiilor cu o lungime totală de 15 km, în prima etapă, către orașul Fălești și localitățile Sculeni (s. Gherman), Horești (s. Lucăceni, s. Unteni), Risipeni (s. Bocșa), Izvoare, Călugăr (s. Frumușica), Făleștii Noi, Albinețul Vechi și Năvârneț. De asemenea, este planificată construcția unei aducții magistrale cu o lungime 1,5 km și se prevede posibilitatea renovării a 4,5 km de apeduct magistral existent.

Și locuitorii municipiului Soroca vor beneficia de servicii de canalizare îmbunătățite, iar mai multe localități din raionul Râșcani vor beneficia de apă potabilă. În acest sens, pe parcursul anului trecut au continuat activitățile pentru pregătirea implementării a două măsuri investiționale sprijinite de Grupul Băncii Mondiale.

În 2025, resurse considerabile au fost investite și în domeniul Dezvoltarea urbană, la Soroca, Dondușeni și Sângerei. La subzona Soroca a Zonei Economice Libere „Ungheni-Business” a fost finalizată montarea unei linii electrice în cablu de 10 kV, cu o lungime de 3000 m. Anterior, în cadrul aceluiași proiect de la subzona Soroca a ZEL „Ungheni-Business” a fost construit un gazoduct cu o lungime de 3.938 m și două căi de acces cu o lungime de 2.510 m și cu o suprafață totală de 6.909 mp. Totodată, orașele Dondușeni și Sângerei au beneficiat de investiții în proiecte de revitalizare urbană, prin care au fost amenajate scuaruri, alei, trotuare și au fost construite terenuri de sport.

Noi investiții cu impact regional în infrastructură

În 2025, 20 de cereri de finanțare au fost depuse și evaluate în cadrul Concursului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională cu finanțare din FNDRL, ediția 2024. Noile proiecte au fost incluse în Documentul unic de program pentru perioada 2025-2027. De asemenea, ADR Nord a elaborat și a depus 5 cereri de finanțare în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare pentru centrele urbane (apel pe listă), ediția aprilie 2025.

Totodată, ADR Nord a semnat anul trecut 13 contracte de finanțare pentru noi proiecte de infrastructură. În acest sens, în anul 2026, resurse importante vor fi direcționate pentru proiecte prioritare de asigurarea cu apă și sanitație, dar și pentru proiecte de revitalizare urbană, de valorificare a infrastructurilor de afaceri și de sporire a atractivității turistice.

Monitorizarea și evaluarea proiectelor implementate

Monitorizarea și evaluarea constituie componente importante ale activității ADR Nord, având un rol-cheie în asigurarea sustenabilității investițiilor după finalizarea proiectelor de infrastructură. În acest sens, pe parcursul anului trecut  ADR Nord a monitorizat 19 proiecte de dezvoltare regională, în vederea asigurării durabilității acestora.

De asemenea, specialiștii ADR Nord au evaluat 2 proiecte post-implementare, au elaborat rapoarte de progres privind Programul Național pentru orașele-poli de creștere Edineț și Soroca și Programul Național de accelerare a dezvoltării municipiului Bălți în calitate de pol de dezvoltare (2024-2028) și au creat și pus în aplicare 1 mecanism de monitorizare și evaluare a orașelor-poli de creștere.

Totodată, 10 administrații publice locale au beneficiat de asistență din partea ADR Nord în elaborarea planurilor de acțiuni privind asigurarea durabilității proiectelor implementate, iar beneficiarii proiectelor finalizate în anul 2025 au aprobat 9 planuri de acțiuni pentru asigurarea durabilității proiectelor.

Inițiative de promovare, parteneriate și direcții de acțiune

Un eveniment major realizat anul trecut, prin care ADR Nord a promovat politica de dezvoltare regională și Regiunea de Dezvoltare Nord, a fost Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a XI-a. Devenit o tradiție, evenimentul a inclus conferința „Orașe inteligente – viitorul urban al regiunii” și hackathonul „Orașele viitorului: idei inovatoare pentru dezvoltare”, care au reunit instituții de dezvoltare regională partenere din Republica Moldova și România, exponenți ai mediului academic, reprezentanți ai administrațiilor publice locale, ai mediului privat și ai organizațiilor societății civile din nordul țării.

În cursul anului precedent, delegații ADR Nord au realizat vizite de studiu și au luat parte la manifestări internaționale desfășurate în Letonia, Belgia, Polonia, Statele Unite ale Americii și România.

Asigurarea accesului populației la servicii și utilități publice eficiente, stimularea dezvoltării economice și turistice, sporirea atractivității investiționale a regiunii și consolidarea guvernanței regionale vor fi principalele direcții de acțiune ale ADR Nord. În același timp, dezvoltarea și valorificarea cooperării cu partenerii externi rămân priorități constante în activitatea instituției.

ADR Nord