Redescoperă o minunată prisacă și magazinul apicol „ApiUnik” din orașul Drochia, unde se găsesc produse apicole alese. De prisacă se ocupă o tânără familie, care a început să construiască un complex turistic apicol  o zonă turistică pentru odihnă, pentru meditație și pentru tot ce este legat de apicultură.

Spot elaborat în cadrul proiectului „Agricultura ecologică ca promotor pentru dezvoltarea destinației turismului prin brandingul produselor locale”, finanțat prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace, și implementat de ADR Nord și compania slovacă Pro4CE, specializată în oferirea de consultanță în domeniile agricultură ecologică, turism și investiții în Europa centrală, în parteneriat cu Agenția de Investiții din Republica Moldova și Asociația „ECO-Partener”.